de data asta, de la mine.
eu si nokia (numeroase modele, din care amintim, cu maxim respect si etern regret, spectaculosul 3310) 
am avut o relatie foarte lunga. daca ma gandesc bine, a fost cea mai lunga relatie a mea. si a tinut undeva la vreo opt ani. si tare bine ne era impreuna. nu m-a lasat niciodata balta pe parcursul acestor ani, nu mi s-a impotrivit nici macar o data. de vreo doua ori a plecat de langa mine brusc, fara sa-mi dea de stire: o data in piata, la martisoare, de 1 martie si alta data pe malul casinului, la plaja, aproximativ de ziua roxanei. dar se intorcea mereu: mai nou, mai frumos, luat pe puncte, la abonament sau la liber, cu banii jos, mai colorat, cu ecran mai mare, cu tastatura qwerty si niciodata cu touch. imi placea atat de mult si, cu fiecare model nou aparut ma vedeam pana la sfarsitul zilelor.
magia a disparut insa brusc. nevoia de instant messaging, e-mail, download de mare viteza, tastatura qwerty si formele curbate ale micului blackberry au daramat ceea ce se cladise in timp: relatia bazata pe respect, grija si atentie se destrama usor… am crezut ca pot rezista si ma mandream (inca) cu al meu nokia, dar tentatia era cu atat mai mare cu cat colegii de munca dezvoltau cu blackberry relatia pe care eu deja o aveam cu nokia. cred ca a fost nevoia de nou, de altceva; simteam o provocare… cat ai zice peste, nokia a ajuns in grija unui prieten, iar eu ma cunosteam cu actualul meu blackberry. in prima saptamana in care ne cunosteam l-am scos si-n lumea larga, l-am plimbat cu avionul, a vazut lisabona cu imprejurimile, cabo da roca, a pozat cele mai frumoase fructe de mare si cea mai buna sangria branca. in a doua jumatate a concediului mi-a cunoscut parintii, i-am aratat onestiul si imprejurimile si parea ca-i place.
l-am adus apoi la bucuresti, de unde plecase, apoi la chiajna, la buzau, pe la leresti. peste tot a cunoscut oameni noi (lui), de peste tot ma lasa sa-mi verific mail-ul, sa-mi modific statusurile pe facebook, sa stau la barfa pe mess. aproape ca uitasem de nokia, pana acum cateva zile cand, de nicaieri, a stins lumina si n-a mai vrut sa o aprinda. si era ciudat. eu nu intelegeam nimic, vladut nici atat. ne uitam amandoi surprinsi, e drept, eu usor ingrijorata. da’ n-a vrut sa se deschida. deloc deloc. nici duminica seara, nici luni, nici marti, nici miercuri. astfel, m-am intors la prima mea dragoste, nokia. dar nu ma pot obisnui cu el, el nu ma mai vrea, imi ingreuneaza foarte mult comunicarea cu ai mei, nu vrea in ruptul capului sa-mi arate contactele din sim… ce sa mai?.. nu vrea si pace. imi pare ca inca imi poarta pica. dar nu-i nimic, draga nokia, mai poti face pe nebunul foarte putin timp! tin sa te anunt ca maine blackberry-ul e gata sa ma satisfaca (din nou) pe deplin si tu o sa ajungi iar intr-un sertar intunecat, singur si nici macar intr-o husa de protectie. si te anunt ca se putea si mai rau!!
eucandvreausascriuscriu 