RSS Feed

a inceput o noua saptamana!

si-a inceput bine. doar ca pe mine m-a gasit lamentandu-ma de dureri ai unor muschi pe care nu stiam ca-i am. 😀 nu ma plang, departe de mine gandul; da’ m-am ambitionat teribil dupa triathlonul de la mamaia si mi-am propus ca anul viitor sa va fac si mai mandri de mine. am mai coborat putin de pe norisorul pe care am urcat dupa ce-am dus cursa la final si mi-am dat seama ca sunt foarte suparata pe mine, ca am luat intreaga isprava ca pe o gluma si totul putea sa iasa nasol pentru mine si pentru genunchiul ala de nu ma mai asculta de ceva vreme.

am invatat ca sa alergi pe banda cu 2 saptamani inainte nu-i nici o combinatie, diferenta intre ea si alergatul pe astfalt fiind extrem de mare (sau asa a simtit-o genunchiul de care va tot spuneam). incepand de astazi, parcul circului va fi noul loc de antrenament, ma pregatesc de urmatoarea cursa; da, ati avut dreptate, toata chestia asta cu alergatul m-a prins intr-un fel in care nu credeam ca e posibil, in conditiile in care eu am facut vreo 8 anisori de sport si stiam cum merg treburile cu urale, felicitari & co.

ce vreau sa va spun de fapt: m-am inscris la cursa roz impotriva cancerului la san (bucuresti, 29 septembrie) si m-am gandit sa va spun si voua s-o faceti. e greu de explicat in cuvinte toate emotiile care te lovesc, tre’ sa fii acolo si-o sa te convingi, cum am facut-o eu. ‘fa echipa cu prietenii sau cu familia si alergati impotriva cancerului la san! 17 taxe de participare ne permit sa oferim o proteza mamara unei femei, sprijinind-o in mod concret in incercarea prin care trece.’ va puteti inscrie aici.


in alta ordine de idei, vineri ne vedem la webstock (da?). se cauta chief twitter officer si chief facebook officer, puteti aplica aici.

Advertisements

m-am indragostit!

nu, nu e alt fat-frumos wanna-be! 😀 m-am indragostit de o senzatie extraordinara, aceea de a primi felicitari si medalii la terminarea probei de alergare din cadrul unui triathlon. cum spuneam si dupa terminarea lui, a fost primul meu triathlon, primii 7,5 km alergati, primele lacrimi de durere, primele incurajari pe traseu, primele lacrimi de emotie la linia de finish.

acum, sa nu credeti ca ma plang, departe de mine gandul asta; nici nu ma laud, da’-s mandra de mine. dar daca doar asta veti intelege din ce urmeaza sa cititi, sa stiti ca n-ati inteles nimic.

astfel, povestea a inceput cu mine citind un articol pe site-ul baietilor de la smartatletic, de care nu stiam nimic. la cateva minute, ceva blogger a postat pe facebook articolul adresat bloggerilor. mi s-a parut atat de faina ideea, incat nici nu m-am gandit la ce ma asteapta si-n momentul urmator completam formularul de inscriere. treaba era in felul urmator: 3 probe (inot, bicicleta, alergare, fix in ordinea asta; proba sprint: 750 m la inot, 20 km la ciclism, 5 km la alergare – stafeta).

initial, triathlonul trebuia sa se petreaca la bucuresti, dar din cauza unor cacaturi (la propriu vorbind), isprava n-a fost posibila, iar triathlonul a fost relocat la mamaia, acolo unde a avut loc si-n anii precedenti. totusi, inainte de a afla de aceasta mutare, tot baietii de la smartatletic ne-au dus la izvorani, unde ne-au plimbat putin prin toate probele triathlonului, iar eu v-am povestit despre asta imediat ce m-am intors de acolo.

sa incerc sa n-o mai lungesc mult. vineri am plecat spre constanta 2 echipe de bloggeri dornici de miscare si de o aventura noua (unii dintre noi). sambata dimineata se dadea startul. da’ pentru ca eu sunt speciala si v-am tot spus asta, al’ de sus a zis: daca tot te-ai bagat in asta, sa scot untul din tine. astfel, ne-a lovit cu vant si ploaie. drept urmare, proba de inot a fost scoasa din cauza valurilor mari, iar triathlonul a devenit duathlon. asta insemna ca unul din membrii echipei, oricare ar fi fost el, trebuia sa alerge jumatate din proba de alergare in locul inotului. am concluzionat rapid in cadrul echipei blog de bere, respectiv sorin, loredana si eu ca voi mai alerga 2,5 km in plus, lucru pentru care nu eram nici pe departe pregatita.

startul l-am luat extrem de emotionata si usor incordata din cauza asfaltului umed; asta a fost si cauza pentru care am alergat extrem de incordata, iar dupa 1,5 km genunchiul stang (care imi face oricum probleme), a zis ca nu mai vrea. cursa de 2,5 km am terminat-o in lacrimi de durere, iar in momentul in care i-am predat stafeta lui sorin i-am spus ca nu voi putea sa continui cursa si cu cei 5 km si ca suntem nevoiti sa abandonam. m-am dat cu fundul de pamant si am plans minute bune; si probabil ca as fi plans tot restul zilei daca n-ar fi fost loredana, o moldoveanca extraordinara, care m-a ajutat atat fizic, cat si psihic. astfel, pe toata durata probei de ciclism, a stat langa mine cat timp am incercat sa-mi revin, m-a incurajat cum a stiut ea mai bine si mi-a adus toate gelurile de care aveam nevoie sa mai calmez durerea. dar momentul in care mi-am propus sa termin cursa, fie si taras pe coate, a fost momentul in care bogdan antohe (caruia nu mai stiu cum sa-i multumesc) mi-a spus ca nu accepta abandonuri.

surpriza cea mai mare cred ca a fost pentru sorin, care s-a intors relaxat si resemnat dupa ce si-a pedalat portia. am inceput sa tipam isteric la el, sa se grabeasca, ca eu m-am hotarat sa termin cursa cu orice pret. am pornit hotarata si mi-am propus sa ma opresc doar dupa ce voi fi terminat cei 5 km. cu psihicul am fost la pamant la inceputul cursei si as fi ramas asa daca n-ar fi fost niste oameni extraordinari sa ma incurajeze pe traseu. cursa am terminat-o din nou plangand, de durere si de fericire ca mi-am depasit limitele intr-un moment in care nici macar eu nu mai credeam ca e posibil.

dar totul s-a intamplat doar pentru ca o mana de oameni m-au incurajat si-au tras de mine sa duc cursa pana la capat. de fapt, motivul acestei postari este sa le multumesc lor si-o sa incep asa: pe parcursul ambelor curse imi strigau, de fiecare data cand ne intalneam pe traseu, sa nu ma dau batuta, sa termin cursa, sa le arat ca pot, ca nimic n-o sa mai conteze cand voi ajunge la linia de finish; acestia au fost vali si ionut bosioc, mihai teodorescu, silviu secareanu, bogdan antohe, sorin neagu. le multumesc loredanei si danei dulea pentru ca-mi tineau pumnii de pe margine si-mi zambeau cand ma vedeau si-i multumesc lui vlad dulea pentru ca era sa ma faca sa plang (a nu stiu cata oara) cand mi-a spus ca sunt mandri de mine. si-au avut cu totii dreptate, nimic n-a mai contat la linia de finish, in momentul in care organizatorii mi-au atarnat medaliile de gat si m-au felicitat.

ati auzit de hitchhiking to aurora borealis?

daca nu, va spui eu.

tovasaru’ dascalescu, il stiti, face toate lucrurile pe care mi-as dori si eu sa le fac, da’ ori n-am timp, ori n-am curaj; astfel, a sarit cu parasuta (parc-asa am retinut), a vaslit, a plecat #cupluta, si-a pierdut telefonu’-n lac (priceless!) si-acu’ pleaca umblacreanga sa vada aurora boreala. ca si cand asta n-ar fi suficient de ‘solicitant’, s-a hotarat sa ajunga acolo facand autostopul; si ca sa fie oftica si mai mare, imi da un mail in care-mi spune ca se opreste sa bea o bere si la oktoberfest (da’-i frumos, bai luminita?? sa-mi trimiti, rogu-te, o bere. pe acelasi mail).

mie mi se pare foarte de laudat initiativa si-i doresc sa-i iasa toate bine si la dus si la intors.

desi-s din alta retea, salut faptul ca cei de la cosmote romania au crezut in nebunia lui si-au hotarat sa-i dea o mana de ajutor. eu sper sa se intoarca cu multe poze si povesti si-l astept sa le insire pe toate la multe beri. da’ pan’ se-ntoarce, o sa-l urmaresc cu interes pe blog, pe facebook si pe twitter, dupa hashtagul #auroratrip. adica vreau sa va spun s-o faceti si voi, ca n-am pierdut timp aiurea sa va pun linkurile aici. 🙂

luminita, vacanta placuta sa ai!

nu stiu dac-am imbatranit sau nu

… da’ timpul trece foarte repede. cel putin de 4 ani de cand m-am mutat in bucuresti. nu, nu-i o noutate pentru nimeni, nici macar pentru mine; si eu realizez treaba asta in fiecare seara cand ma bag in pat.

si de multe ori mi-e ciuda ca n-apuc sa fac multe, sa le termin pe toate, sa ma impart peste tot, sa am timp pentru toti. dar, cum s-a tot demonstrat de-a lungul timpului, viata-i nedreapta. suntem astfel nevoiti sa luam decizii, sa alegem intre unele si altele, sa ne stabilim niste prioritati. iar lucrul asta pentru mine-i groaznic; si nu-i groaznic pen’ ca trebuie sa fac ceva, ci pentru ca trebuie sa renunt la altceva.

recent m-am impacat si cu ideea ca nu voi putea sa le fac pe toate (stiu, era cazul). dar din ‘alea toate’ mi-as dori ca macar unele sa se transforme-n aminitiri si-n parti din viata mea. astfel, intr-o ordine care n-are importanta, mi-as dori:

sa merg la un concert snow patrol; da’ nu la noi. puteti sa-i spuneti moft, i won’t mind.

sa ajung la machu picchu. cand eram mica credeam ca-i o gluma, nu putea sa existe un loc pe care sa-l cheme asa; mai mult ca sigur radeau ceilalti de el..

o cada in mijlocul baii. exact ca-n poza.

macar doi copii.

cam 1000 de retete postate pe blog. ne-am inteles ca vorbim pe termen lung, da?

– sa-mi tocesc conversii plimbandu-ma pe marele zid chinezesc. ei, bine, sa nu exageram. nu toti aia 21 000 de km. 😀

sa mananc sushi de la mama lui (intelegi ce zic?). la fel si cu mu shu pork, eventual dupa ce mi-am tocit conversii.

sa donez sange. daca as fi primit bani pentru fiecare data cand am spus ca ma duc sa donez sange, as fi vazut pe putin juma’ de lume, pi banii mei. da, mi-e frica, da’ nu asta a fost motivul pen’ care nu m-am dus. dac-aveti drum, dati un telefon.

sa calaresc pe malul marii, desculta. nu inteleg de ce rade stef cand ii spun, mie mi se pare genial. pe cat de mult mi-a placut sa calaresc prin padure, am senzatia ca o sa fie mai placut cand nu va trebui sa ma feresc de crengi si alti arbusti.

– sa fac voluntariat. nu conteaza daca-i la noi sau afara, voluntariat sa fie. n-am facut-o pana acum strict din lipsa de timp. si da, m-as duce vreo juma’ de an in africa. 🙂

sa vad macar 30% din lume. tripadvisor zice ca-s undeva la 6%. nu-i rau, am senzatia ca inca-s in grafic.

sa-mi iau concediu o luna intreaga si sa vizitez o tara pe de-a-ntregul. de la un capat la altul, din satuc in satuc, prin toate cartierele si prin toate orasele mici sau mari, de preferat insotita. 😀

sa scriu o carte. decat una!

sa salvez o viata. nu va ganditi c-o sa-ncep sa fac pe batman, am si rau de intaltime..

sa am in casa o camera doar c-un fotoliu rabatabil, carti, un bonsai si tapet pe pereti. aaa, si geamuri din podea-n tavan. poa’ sa fie si-asa:

alexandra, alexandru si-un tort :)

cam de cand imi aduc aminte, mi-am serbat, intr-un fel sau altul, ziua de nume. nothing fancy, da’ era in grafic. tot cam de cand imi aduc aminte, maica’mea uita mai mereu: ‘ce sa-ti fac daca nu-i cu cruce rosie?’ 😀 #plm..

cand eram mica mi-as fi dorit sa ma cheme oricum, da’ nu alexandra. habar n-am de ce, da’ ma scotea din sarite. eram multi cu numele asta (n-am facut un research or smth, da’ bag mana-n foc ca-n ’89-’90 sunt muuuulti botezati astfel). si nu-mi placea ca era lung de te plictiseai pana strigai pe careva, era complicat de pronuntat si mai ales, nu prea primeam cadouri – am stabilit ca nu e cu ‘cruce rosie’, da? 😀

cand am mai crescut putin a inceput sa-mi displaca si mai tare. de ce? pen’ ca mi-a spus ceva popa ca ‘alexandra’ e de fapt nume de baiat sau asa ceva.. mvai, ce m-am mai suparat.. de parca n-as fi fost eu suficient de baietoasa, mai venea si ‘nea caisa asta sa suceasca cutitu’-n rana. not cool, man, not cool..

wiki zice ca ‘numele alexandru reproduce vechiul nume persan aleksandros. in grecia antica, cea mai veche atestare provine din iliada, aleksandros fiind un alt nume al lui paris, fiul regelui priam. femininul aleksandra apare prima data in descrierea eladei a lui pausanias, ca supranume pentru casandra, sora lui paris. 
aleksandros este considerat un nume compus din verbul grecesc alexo- a apara, a proteja si andros, forma de genitiv a substantivului aner – barbat, om, element frecvent in onomastica greaca. asadar, semnificatia numelui alexandru ar fi care ii apara pe oameni.’ 

si-acum, cireasa de pe tort: despre alexandra se crede ca este puternica, ambitioasa si curajoasa. – my ass! partenerul ei de viata trebuie sa fie la inaltime!clar! macar 180! :)) stie sa fructifice sansele care i se ofera si poate face cariera in domenii precum finante, justitie, audiovizual, jurnalism sau sport. – ar trebui sa ma reprofilez.. 🙂

una peste alta, aseara am facut un tort. 🙂

cateodata mi-e rusine

… dar se intampla destul de rar.

vorbeam recent cu o buna prietena despre tipuri de oameni si-am tras si niste concluzii (in ceea ce ma priveste):

– nu suport oamenii prosti! ba, da’ deloc. si cum ni se intampla tuturor, vrem nu vrem, aveam de-a face cu ei. cu multi: colegi de scoala/facultate/munca, colaboratori, vecini, bugetari, vanzatori la non-stop-ul din colt, portari. oricat de mult mi-as dori sa-mi vad viata fara ei, nu pot.

– nu suport oamenii prefacuti. daca ma gandesc bine, mi-e sila de ei mai rau ca de prosti. n-am sa inteleg cat oi trai de ce nu-s in stare unii sa spuna lucrurilor pe nume; bine, nici ca mine (care mi-am rupt din dinctionar pagina la care se gasea definitia cuvantului ‘diplomatie’), da’ nici ca aia de care vorbesc (‘ – n-o suport pe proasta aia. – pai bine, atunci de ce nu-i spui? – pai, s-ar putea sa am nevoie de ajutorul ei pentru o chestie..). mars, ma!

– nu suport oamenii bagaciosi. daca vroiam sa-ti spun ceva, o faceam. daca ma intrebi ceva de doua ori si refuz sa-ti raspund, e clar ca nu-i treaba ta.

– nu suport oamenii care nu-s in stare sa asculte si alte pareri, pe modelul ‘cine nu-i cu mine e impotriva mea!’. pai bai, boule, daca tot m-ai intrebat, lasa-ma-n pastele ma’tii sa si vorbesc. ti-am ascultat parerea si nu-s de acord cu ea. n-o fi a mea mai buna, da’ lasa-ma sa-ti spun cum vad eu lucrurile.

– nu suport oamenii care cred ca ma cunosc, desi m-au vazut de doua ori in viata si-am vorbit 5 minute pe facebook: ‘las’ ca stiu eu cum esti tu, am vazut pe facebook, am citit pe blog..’. esti un bou!

– nu suport oamenii fara pasiuni, fara idei. mi-e sila de ei ca de aia prosti sau aia prefacuti. ‘ – si, ce-ai mai citit? – pai, nu prea am timp sa citesc… – vreun film ai mai vazut? – nu prea am avut chef.. – pe unde ai mai iesit, ce-ai mai facut in weekend? – mmm, am stat, n-am avut chef.. – pai asta ai facut si saptamana trecuta si acum doua saptamani!.. – da, stiu.. n-am chef..’; du-te, ba!..

– nu suport oamenii care ‘se pricep la toate’. daca-i despre fotbal stie, daca-i politica, la fel; stie despre sport, economie, justitie, moda, cancanuri, bucatarie, it… lasa-ma, frate, sa par si eu desteapta.. macar in grupul meu de prieteni.

or mai fi, da’ nu-mi vine acum. ideea-i ca mi-e urat de foarte multi oameni si-mi vine des sa ma iau cu mainile de cap ca tre’ sa depind de multe ori de ei. aaaa, sa nu uit, nu sport oamenii care-mi amintesc ca ‘doua pahare de vin ii cam mult..’. da’ de ce i-o durea pe ei capul?!..

‘auzi, tu de ce scrii?’

… asta ma intreba cineva recent pe facebook.

si pentru ca nu puteam sa-i raspund decat in scris (lucru care-mi place peste masura), am inceput sa-i insir urmatoarele:

– in primul rand, scriu pentru ca stiu. si ma refer la faptul ca stiu sa scriu din punct de vedere gramatical. (mi-e rusine ca) fac parte din generatatia asta care nu-i in stare sa ia o nota de trecere la romana, generatie care crede ca ‘iona’ e o gresala de scris sau ca ‘farfuridi’ si ‘branzovenescu’ sunt unul si acelasi personaj; pe modelul ‘nu suntem toti la fel’, incerc sa demonstrez ca lectii de gramatica se predau si s-au predat bine in romania, tine doar de unii si de altii sa se lipeasca de ele.

scriu pentru ca pot. stiu, asta nu ma face un geniu; nici macar speciala. dar sunt oameni care pur si simplu nu pot. am prieteni care au o parere foarte buna despre treaba asta cu blogging-ul si care-mi spun, cu parere de rau, ca eu sunt o norocoasa pentru ca pot asterne cateva randuri zilnic intr-un document. asa-i!

scriu pentru ca ma face sa ma simt bine. si pentru ca pot sa am o scuza pentru multe pahare de merlot baute. 🙂

scriu pentru ca asa vreau eu, nu altii. si asta cand vreau eu.

scriu pentru ca eu aleg despre ce scriu. si asta face totul atat de usor..

scriu pentru ca mi se intampla, de multe ori, sa nu reusesc sa vorbesc cu nimeni despre lucruri care ar trebui discutate. si atunci le-nsir aici.

scriu pentru ca mi s-a intamplat de cateva ori sa primesc telefoane de la persoane de la care nu m-as fi asteptat vreodata; mi-au spus ca ‘e foarte tare ce-ai scris tu acolo, sa mai scrii!’. ei, si-atunci, cum sa nu ma bucur?

scriu pentru ca mi-e mai usor sa comunic ceva in scris. si-mi si iese mai bine decat daca as spune-o offline. 🙂

 

tu de ce scrii?

webstock, 28 septembrie 2012

am citit postarea chinezului despre webstock si-am ramas cu un gust amar. am ramas cu un gust amar pentru ca are dreptate; pentru ca locurile sunt limitate si ajung acolo persoane care nu-s nici macar interesate de ce se discuta. astia se duc la culcare impliniti ca au mai bifat o conferinta in agenda personala. nu conteaza ca n-au retinut nimic sau ca nu-s dispusi sa plece urechea la ce se discuta, au fost acolo.

dar asta nu ma deranjeaza atat de mult. ma deranjeaza ca sunt (si cunosc) foarte multi bloggeri la inceput, carora le-ar prinde bine sa auda ce se discuta acolo. dar multi dintre ei nu vor avea loc, fix din motivele de mai sus.

nu m-am dus niciodata undeva unde n-aveam ce sa caut, undeva unde nu ma interesa subiectul, doar de dragul de a fi acolo, de-a bea o cafea si-o bere moca.

webstock este cea mai mare conferinta despre social media din romania. si anul acesta isi propune sa reuneasca nume importante ale mediului online romanesc si sa aduca in prim plan cele mai noi si mai interesante teme din zona retelelor sociale, blogging-ului si tehnologiei. personal, abia astept sa aud ce vor avea de spus invitatii webstock de anul acesta. si sa nu radeti dac-o sa ma vedeti cu carnetelul pe brate luand notite; de aia ma duc.

webstock va avea loc pe 28 septembrie. pentru doritori, participarea la webstock este gratuita, iar invitatia o puteti solicita aici. tot pentru doritori, astazi este ultima zi in care puteti deveni ambasadori ai evenimentului.

%d bloggers like this: