RSS Feed

m-am indragostit!

nu, nu e alt fat-frumos wanna-be!😀 m-am indragostit de o senzatie extraordinara, aceea de a primi felicitari si medalii la terminarea probei de alergare din cadrul unui triathlon. cum spuneam si dupa terminarea lui, a fost primul meu triathlon, primii 7,5 km alergati, primele lacrimi de durere, primele incurajari pe traseu, primele lacrimi de emotie la linia de finish.

acum, sa nu credeti ca ma plang, departe de mine gandul asta; nici nu ma laud, da’-s mandra de mine. dar daca doar asta veti intelege din ce urmeaza sa cititi, sa stiti ca n-ati inteles nimic.

astfel, povestea a inceput cu mine citind un articol pe site-ul baietilor de la smartatletic, de care nu stiam nimic. la cateva minute, ceva blogger a postat pe facebook articolul adresat bloggerilor. mi s-a parut atat de faina ideea, incat nici nu m-am gandit la ce ma asteapta si-n momentul urmator completam formularul de inscriere. treaba era in felul urmator: 3 probe (inot, bicicleta, alergare, fix in ordinea asta; proba sprint: 750 m la inot, 20 km la ciclism, 5 km la alergare – stafeta).

initial, triathlonul trebuia sa se petreaca la bucuresti, dar din cauza unor cacaturi (la propriu vorbind), isprava n-a fost posibila, iar triathlonul a fost relocat la mamaia, acolo unde a avut loc si-n anii precedenti. totusi, inainte de a afla de aceasta mutare, tot baietii de la smartatletic ne-au dus la izvorani, unde ne-au plimbat putin prin toate probele triathlonului, iar eu v-am povestit despre asta imediat ce m-am intors de acolo.

sa incerc sa n-o mai lungesc mult. vineri am plecat spre constanta 2 echipe de bloggeri dornici de miscare si de o aventura noua (unii dintre noi). sambata dimineata se dadea startul. da’ pentru ca eu sunt speciala si v-am tot spus asta, al’ de sus a zis: daca tot te-ai bagat in asta, sa scot untul din tine. astfel, ne-a lovit cu vant si ploaie. drept urmare, proba de inot a fost scoasa din cauza valurilor mari, iar triathlonul a devenit duathlon. asta insemna ca unul din membrii echipei, oricare ar fi fost el, trebuia sa alerge jumatate din proba de alergare in locul inotului. am concluzionat rapid in cadrul echipei blog de bere, respectiv sorin, loredana si eu ca voi mai alerga 2,5 km in plus, lucru pentru care nu eram nici pe departe pregatita.

startul l-am luat extrem de emotionata si usor incordata din cauza asfaltului umed; asta a fost si cauza pentru care am alergat extrem de incordata, iar dupa 1,5 km genunchiul stang (care imi face oricum probleme), a zis ca nu mai vrea. cursa de 2,5 km am terminat-o in lacrimi de durere, iar in momentul in care i-am predat stafeta lui sorin i-am spus ca nu voi putea sa continui cursa si cu cei 5 km si ca suntem nevoiti sa abandonam. m-am dat cu fundul de pamant si am plans minute bune; si probabil ca as fi plans tot restul zilei daca n-ar fi fost loredana, o moldoveanca extraordinara, care m-a ajutat atat fizic, cat si psihic. astfel, pe toata durata probei de ciclism, a stat langa mine cat timp am incercat sa-mi revin, m-a incurajat cum a stiut ea mai bine si mi-a adus toate gelurile de care aveam nevoie sa mai calmez durerea. dar momentul in care mi-am propus sa termin cursa, fie si taras pe coate, a fost momentul in care bogdan antohe (caruia nu mai stiu cum sa-i multumesc) mi-a spus ca nu accepta abandonuri.

surpriza cea mai mare cred ca a fost pentru sorin, care s-a intors relaxat si resemnat dupa ce si-a pedalat portia. am inceput sa tipam isteric la el, sa se grabeasca, ca eu m-am hotarat sa termin cursa cu orice pret. am pornit hotarata si mi-am propus sa ma opresc doar dupa ce voi fi terminat cei 5 km. cu psihicul am fost la pamant la inceputul cursei si as fi ramas asa daca n-ar fi fost niste oameni extraordinari sa ma incurajeze pe traseu. cursa am terminat-o din nou plangand, de durere si de fericire ca mi-am depasit limitele intr-un moment in care nici macar eu nu mai credeam ca e posibil.

dar totul s-a intamplat doar pentru ca o mana de oameni m-au incurajat si-au tras de mine sa duc cursa pana la capat. de fapt, motivul acestei postari este sa le multumesc lor si-o sa incep asa: pe parcursul ambelor curse imi strigau, de fiecare data cand ne intalneam pe traseu, sa nu ma dau batuta, sa termin cursa, sa le arat ca pot, ca nimic n-o sa mai conteze cand voi ajunge la linia de finish; acestia au fost vali si ionut bosioc, mihai teodorescu, silviu secareanu, bogdan antohe, sorin neagu. le multumesc loredanei si danei dulea pentru ca-mi tineau pumnii de pe margine si-mi zambeau cand ma vedeau si-i multumesc lui vlad dulea pentru ca era sa ma faca sa plang (a nu stiu cata oara) cand mi-a spus ca sunt mandri de mine. si-au avut cu totii dreptate, nimic n-a mai contat la linia de finish, in momentul in care organizatorii mi-au atarnat medaliile de gat si m-au felicitat.

About The Foodie

Full-time chef, part-time whimper

One response »

  1. Pingback: Am mancat in Constanta o ciorba de vacuta “de statea mata-n coada” | NAIV BEAUTY

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: