RSS Feed

cum spune si stef,

Posted on

denial was better! de departe!

n-o sa ma reiau discutia despre mecanismul meu de aparare (da, ala care la mine nu functioneaza), o sa incerc sa ma lamuresc in privinta postarii stefaniei. am inteles care sunt etapele de care vorbeste ea si cred ca, de departe, denial-ul e perioada cea mai frumoasa.🙂 nu ti se intampla nimic, nu te deranjeaza nimic, alcoolul si prietenii sunt aproape si nu te lasa sa-ti aduci aminte, tu ai gandurile incurcate si toata lumea-i bine. cel putin la exterior. si-apoi se sparge balonul. da’ se sparge brusc si lasa urme.

si-atunci incepe partea nasoala: ti se limpezeste mintea. ba, e al naibii de nasol. si doare. si-atunci te intrebi cum naiba ai stat juma de an in denial fara sa-ti zboare mintea acolo. de vazut l-ai mai vazut si alta data. de doua ori chiar. si ce? aaaa, aveai gandurile incurcate si baltind in alcool, nu uita! la naiba! si-ti dai seama ca cineva a lucrat intens la dezmeticirea ta. si-acum tie nu ti-e bine. si crezi ca nici lui. da’ n-ai de unde sa stii si nici n-o sa afli vreodata.

scrii postarea asta si-ti pare rau ca ai rascolit tot, ca ai facut totul sa fie asa dureros. apoi te iei cu mainile de cap ca n-ai facut nimic cu doua seri in urma, cand ar fi trebuit. inainte sa izbucnesti iar in plans iti aduci aminte de promisiunile pe care le-ai facut si le-ai incalcat, de momentele in care nu mai exista nimeni in afara de voi, de cum iti canta seara inainte sa adormiti, de pisiceala din zori, de zacutul in parcul izvor, de certurile prostesti, de cum l-ai invatat sa te tina noaptea in brate, de prietenii care se bucurau pentru voi si de cei care va erau alaturi cand lucrurile nu mergeau tocmai bine, de toate lucrurile urate pe care ai vrut sa i le spui odata, de lenjeria de pat verde si de restul lucrurilor. te opresti din scris pentru ca iti face rau, iti dai seama ca ai ales o muzica total neinspirata pentru starea de spirit cu care te-ai trezit si te gandesti c-ar fi mai bine sa iesi la aer.

te gandesti ca mai rau n-are cum sa fie, nici pentru tine nici pentru el. iti amintesti ce te-a rugat aseara si realizezi ai intrecut masura. n-aveai nici un drept sa incerci sa intri asa in viata lui, nu dupa ce s-a intamplat in trecut. n-o sa te ierte in veci si asta n-ai cum s-o schimbi. tu n-o sa-l uiti curand si te gandesti cu groaza de momentul in care o sa dai din nou nas in nas cu el. ‘o sa treaca’ iti spui. te gandesti la ce melodie merge cu postarea, o gasesti si-ti dai seama ca este a doua oara cand scrii despre el si asculti aceeasi melodie. serios, mai rau de-atat chiar nu se poate!

p.s.: mona, nu-i vina ta!🙂

About The Foodie

Full-time chef, part-time whimper

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: